Buhusi - orasul copilariei

Prizonierii inchisorii pe care am construit-o / Târgul Buhusi vazut din Lume

04 Mai 2006 || de Ion Fercu

Am solicitat mai multor buhuseni care s-au stabilit, de mai mult timp, in strainatate, sa raspunda unei intrebari: „Cum se vede târgul Buhusi din Occident?”. Am retinut câteva raspunsuri pe care le-am considerat reprezentative. Ele sunt formulate de performeri ai unor domenii: invatamânt, societate civila sau economie. Un economist care a cucerit Canada, o absolventa a universitatii americane care lucreaza si in structurile ONU, o studenta care i-a fermecat si pe americani. Perceptiile acestora despre târgul in care au vietuit zeci de ani sunt dintre cele mai diverse... in sufletul lor se zvârcoleste cotidian dorul originilor si o tristete zamislita din drama cotidiana a unui târg aproape uitat de Dumnezeu.

„Voi incerca sa mai pastrez o farâma de românism“

Buhusi, orasul trandafirilor.... asa cum eu mi-l amintesc din copilarie, este locul primelor vise din adolescenta. Din fericire, o parte dintre ele au devenit realitate, o realitate numita Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (1986) si, mai apoi, Canada (2000). Un orasel mic, linistit, in care trecerea timpului este lenta, oamenii se cunosc intre ei mai mult decât si-ar dori-o ei, poate, iar mica bârfa la colt de strada face, parca, parte din decor. Atât de departe mi se par acum toate, de aici din Canada, si totusi atât de aproape de sufletul meu. In aceasta lume straina, dar atât de prietenoasa si primitoare, atât de diferita prin cultura si civilizatie fata de România, voi incerca din rasputeri sa mai pastrez o farâma de românism pentru generatia urmatoare. Ma doare sincer sa vad cum unii oameni deosebiti inca mai rezista sa traiasca cu acelasi avânt spiritual ca acum 20 de ani in urma, intr-un lagar al existentei numit Buhusi. Sa inteleg ca n-ati vrut sau n-ati putut evada de acolo? Sau poate speranta ca lucrurile se vor indrepta inspre bine a fost o motivatie mai puternica? Sau poate c-ati ramas pe baricade, ca sa luptati pentru o schimbare in bine, sacrificându-va viata sociala si personala? In oricare dintre cazuri, merita, oare? Pentru mine, România inseamna Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Gheorghe Zamfir etc... Aceasta este pentru mine ce imi mai amintesc de România; nimic altceva...
Nu cred ca m-as mai putea acomoda in nici un alt oras si, in general, in sistemul economic si social al României. Pentru mine, viata acum are alte dimensiuni morale si sociale. Imi doresc sa traiesc normal... si firesc, intr-o lume mai dreapta, unde justitia nu e o fictiune, o gluma, ci exista cu adevarat. Ma simt o norocoasa pentru ca am reusit sa evadez intr-un spatiu cu adevarat liber, democrat, unde dreptul omului de rând este acelasi cu al parlamentarului sau al oricarui alt om de pe scara sociala cea mai inalta. De asemenea, respectul nu se vinde la colt de strada si, mai ales, nu se poate cumpara, nu este direct proportional cu banii din cont, ci se câstiga prin ceea ce esti. (Manuela Caita (Ilisei), economist, Canada)

„O felie din România, cu pacatele si tragediile ei“

Marturisesc faptul ca ideea de a scrie pe aceasta tema m-a blocat initial... Si mi-a fost destul de greu sa-mi adun gândurile. Poate fiindca Buhusiul nu a mai constituit demult obiectul reflectiilor mele… Nu este vorba de uitare, ci de un univers paralel. De aici, din Bulgaria, ca si din oricare colt al lumii in care m-am aflat, Buhusiul a avut mereu un iz dulce-amarui, mai mult decât o amintire, o prezenta atât de familiara si totusi atât de distanta. Timpul devine static si cel ce calatoreste impreuna cu tine este Buhusiul de altadata, sau, mai bine zis, senzatia adolescentei intr-un cadru citadin, al larmei stradale si a figurilor mereu cunoscute. Si apoi, te izbeste imaginea orasului de astazi, ca un copil care incearca sa-si picteze fata cu fardurile mamei, ca sa fie in pas cu... modernizarea. Imaginile sunt amestecate, depinzând de episoadele cu care sunt asociate: fie caldura prieteniilor de altadata, fie revolta impotriva saraciei, si a micimii unor oameni... Buhusiul este o felie din România de astazi, cu pacatele si tragediile ei, in care (imprumutând gândul morometian), „timpul nu mai are rabdare.“
Cât despre reacomodare …O traiesc de fiecare data când revin in Buhusi, fie doar si pentru o saptamâna... Despre prospectul de a ma reintoarce in Buhusi sau in tara… Viata e ciudata, asa ca trebuie sa admitem orice posibilitate, dar nu stiu daca dorul de duca se va potoli... Este o alta descoperire ce asteapta sa fie realizata: timpul va da raspunsul. (Mihaela Racovita, American University in Bulgaria, specializarile Relatii Internationale si Studii Europene.)